Latest Entries »

Rize çay


100_1306Parte importanta a culturii si ospitalitatii turcesti, ceaiul de Rize este unul dintre cele mai profunde ceaiuri: deschide inima, dezleaga limba, provoaca taceri pline de inteles si ii face pe oameni sa reflecteze asupra vietii si mortii deopotriva. Intr-adevar, viata privita prin paharul de ceai are un mister aparte, fierbinte si totusi intunecata, dar cu gust aromat si astringent, cu un “ce” anume care se reveleaza in cerul gurii dupa cateva inghitituri, ca o confirmare ca mai e ceva sublim dincolo de aparente. Cine intelege gustul “de dupa”, e pregatit sa inteleaga viata: are o noima neindulcita si neamestecata in clinchet sonor. Cei care arunca grabiti in ceai cuburile de zahar precum zarurile si amesteca ostentativ norocul cu viata intr-un joc propriu, sunt si cei care fac clinchetul cel mai zornaitor si mai prelung, ca si cum vor sa arate tuturor ca sunt pregatiti sa isi traiasca viata la maximum. In contrast, exista si oameni care indulcesc ceaiul cu inima lor si in pretextul povestirilor sau al tacerilor pline de inteles isi pun sufletul pe tava. Mireasma florilor de ceai se raspandeste in directia data de vant, dar bunatatea omului se raspandeste in toate directile.

Se zice ca viata e gata sa te invete daca esti pregatit. Cu cat inveti mai mult din ceea ce viata ofera, cu atat viata devine mai buna si gustul ceaiului mai dulce. Nu trebuie nimic adaugat: gandeste-te la experientele pe care le ai, reflecta-ti ochii deasupra paharului, sufla sa plece grijile si soarbe in inghitituri mici. Simte cum caldura ceaiului patrunde in tot corpul si te insufleteste pana in varful degetelor. Experienta incepe sa fie parte din tine si cu fiecare pahar de ceai, iar cunoasterea sa se sedimenteze. Cunoastere de sine, de viata, de ceilalti. Açik (slab), sau koyu (concentrat), ceaiul Rize are gust de viata amaruie dar promitatoare in aromele ce o acompaniaza.

101_22693. Ceainarie 03

Ceaiul nu este doar o experienta in sine, ci vehiculul experientei in Sine. Cei ce se impotrivesc ceaiului pretinzand ca nu sunt bolnavi, poarta o afectiune cu simptome mult mai triste: inchiderea, uitarea, racirea.

A face un ceai turcesc inseamna stapanirea unui mestesug alchimic. Ai nevoie de Çaydanlık, un ansamblu de 2 ibrice, unul mai mare si unul mai mic, care urmeaza sa fie folosite suprapuse. Ceaiul trebuie spalat si plasat in ibricul mic. Pe foc, se pune ibricul mare plin de apa pentru fiert si deasupra ibricul mic cu ceaiul spalat care va incepe sa se usuce. La un moment dat, se va pune apa fierbinte din ibricul mare peste ceaiul din ibricul mic, facandu-se o “esenta de ceai”. Se stinge focul si ibricele se lasa pana la servire suprapuse, caldura aburului din ibricul mare mentinand caldura esentei de ceai din ibricul mic. Servirea se face combinand esenta cu apa fierbinte si regland taria, in functie de dorinta oaspetelui. Odata ce omul si ceaiul sunt pusi in contact, reflectia asupra vietii poate incepe., lectiile pot fi impartasite, iar zambetul sa mijeasca printre mustati.  Oamenii vin in viata ta pentru un motiv, pentru o perioada, sau pentru o viata. Bea cu fiecare cel putin un pahar de ceai, ca sa te cunosti mai bine.

Tea & Bee’s Milk: Our Year In A Turkish Village (Volume 1)
Turkish tea;: A flourishing industry in Northeastern Turkey (Southwest Asia series)
Anunțuri

 

chado

Daca cineva te intreaba

Ce natura are Chanoyu

Spune-i ca este sunetul

Acelor de pin spulberate de vant

Intr-o pictura (maestrul de ceai Sen Sotan)

Sambata, 24 aprilie 2010, la Teatrul National din Bucuresti, am participat la o demonstratie de ceremonia ceaiului sustinuta de doamna Sensei Michiko Nojiri (reprezentanta Scolii Urasenke la Roma) si de domnul Gabriel Soga Caciula (membru al Asociatiei Tankoukai a Scolii Urasenke din Belgia).

Desi mai fusesem de 3-4 ori in decursul anilor, poate acum am inteles ceva mai mult din acest ritual, desi nefiind initiat probabil multe sunt inca la suprafata. Dar poate acum am auzit pentru prima data sunetul apei in mod diferit, acum am gustat pentru prima data din licoarea linistii si armoniei, ca si cum acestea ar fi fost incarcate in apa ceaiului preparat cu miscari studiate, dar atat de naturale.

24042010(004) 24042010(006) 

Sen Rikyu, maestrul de ceai din secolul 16 care a perfectionat Calea Ceaiului, a fost odata intrebat ce implica aceasta Cale. El a raspuns ca nimic altceva decat a respecta sapte reguli:

A face un bol satisfacator de ceai; A lasa carbunele indeajuns ca apa sa fiarba; A oferi un sentiment de caldura in iarna si de racoare vara; A aranja florile ca si cum ar fi fost din peisaj; A fi gata inainte de timp; A fi pregatit in cazul in care ar putea ploua; A actiona cu cea mai mare consideratie fata de oaspetii tai.

Desi cineva ar putea spune ca acestea sunt lucruri simple pe care oricine ar putea sa le realizeze, conform legendei, Rikyu a spus ca el ar deveni discipolul persoanei care ar putea sa le execute fara greseala. Povestea ne spune de fapt ca aceasta Cale a Ceaiului este in primul rand legata de activitatile care sunt parte a vietii de zi cu zi, desi a le stapani inseamna cultivarea lor la cel mai inalt nivel. In acest sens, Calea Ceaiului este descrisa ca o Arta a Vietii.

      Dupa cum ne-am dat seama din cele sapte reguli ale lui Rikyu, de fapt, tot spatiul, aranjamentele, gesturile, postura, atitudinea, gandurile… chiar si respiratia dupa cum aveam sa aflu de la Sensei Michiko Nojiri, concura la realizarea bolului perfect de ceai, al carui gust ar putea cristaliza (ca intr-o experienta a lui Masaru Emoto) un intreg concept sau stare. De altfel, asa cum a aratat si domnul Gabriel Soga Caciula, intreaga experienta este unica, inefabila, irepetabila, greu de redat altor persoane care nu au participat efectiv.

chado1-2

Esenta ceremoniei rezida in cele patru principii: we, kei, sei, jaku – sau armonie, respect, puritate, liniste. Insusi Sen Rikyu, a definit conceptul estetic de wabi – initial legat de filosofia renuntarii, a retragerii meditative a sihastrului in fata lumescului, apoi imbogatit cu sugestii legate de trairea simplitatii, modestiei, puritatii spirituale, armoniei intre om si natura.

De altfel, aceasta este si experienta traita: o emotie profunda a intalnirii cu principiile ascunse modului obisnuit de viata, dar atat de necesare non-alienarii. Pana la urma ceaiul, in afara de a fi un medicament pentru corp este un medicament pentru spirit daca este utilizat intr-un context special in care aceste principii – armonia, respectul, puritatea, linistea, pot sa lucreze. Atentia pentru detalii, impecabilitatea si ergonomia miscarilor, fac din acest ritual o practica meditativa, perfect integrata in spatiul sacru. Gustul este un simt complex, in care toate celelalte simturi fuzioneaza. Vazul, tactilul, mirosul, auzul, complementeaza experienta gustului si dau acestuia din urma valoarea clipei prezente. Intre experienta transfigurata a ceaiului si experienta extatica a vidului esential, diferenta incepe sa paleasca. Chado si Zen au acelasi gust…

Nu sunt deloc interesat de nemurire,
ci doar de gustul ceaiului

Lu tung

Wabi Sabi Simple: Create beauty. Value imperfection. Live deeply.
Rediscovering Rikyu: And the Beginnings of the Japanese Tea Ceremony
Cha-No-Yu: Japanese Tea Ceremony
The Urasenke Tradition of Tea

Cappadocia recheama


Si iar, si iar, tinutul Cappadociei revine insistent, cu intreaga sa lume de forme ciudate si umbre ale trecutului. Goreme, Valea Ihlarei, Urgup, Valea Zelve, Peribacalari Vadisi, Uhcisar, Derinkuyu sunt doar cateva locatii mirifice pe care o excursie de cateva zile le poate atinge. E o adevarata bucurie a sufletului sa vezi aceste taramuri desprinse parca din povestea lui Oblio si sa vezi ca multe din formele sculptate de natura sunt in continuare sculptate de om de-a lungul istoriei si locuite unele si in prezent. Iar culorile sunt extraordinare: galben, roz, rosu, rosu-cafeniu si gri-violet.

Hititii, unii dintre primii locuitori, au sapat adevarate orase subterane. O vizita in maruntaiele pamantului, te face sa te inclini in fata geniului acestor oameni care au putut rezista in aceste conditii hoardelor cotropitoare. Primii crestini, parintii capadocieni si-au aflat cautarile spirituale prin aceste locuri. In valea Ihlarei se gasesc foarte multe bisericute care au fost sapate in tuful vulcanic din primele secole. Simplitatea lor te umple de bucurie. Cu pasul strabati defileul adanc si nu poti sa nu simti sfintenia locului si lucrul de secole al naturii, omului, ingemanat in aceste grote si locuri de meditatie si rugaciune. E un mic colt de rai pe care il poti parasi doar cu gandul reintoarcerii. Intr-adevar, locul recheama, pune stapanire pe sufletul si pe mintea ta si te cauta apoi, oricand viata cotidiana te-a lasat stingher.

100_1232 100_1170 100_1183 100_1206 100_1214 100_1220

A dormi in aceste grote e una din experientele vietii. Desigur, turismul si-a spus cuvantul si acest lucru se face contra cost. Dar si asa merita. Merita multe din lucrurile oferite aici, mancarea este buna, cazarea si desigur gazdele care parca sunt mai primitoare ca oriunde. Nu trebuie ratata gozleme, regina simplitatii culinare: coca coapta pe tabla si umpluta cu tot felul de bunatati: cartofi cu menta, branza cu marar, etc.

Turcia, 2007

Nu ratati narghileaua de la Cafe turca si nici mancarea buna de la restaurantul de langa hamam. Iar daca ceva merita cu adevarat facut in Goreme, calatoriti cu balonul.

Turcia, 2008

Si iata ceva care se face doar aici: pictura pe apa.


Desi parca ne-am asezat cu totii imprejurul mesei rotunde noi popoarele ce inconjuram Marea Neagra, desi am primit aceeasi mancare, parca nu am primit aceleasi tacamuri si farfurii. Iar parca mancam in blidele de lut cu linguri de lemn, iar altii in cele aurite, iar de data asta nu fiindca asa am vrut, ci asa a fost sa fie. Intr-o calatorie de-a lungul litoralului turcesc, nu poate sa nu te impresioneze minunata armonie intre tarmul inverzit si Marea Neagra, mult mai curata si mai albastra decat putem noi sa o vedem din dreptul nostru. Incepand de la Rize, tufele de ceai sporadice si plantatiile sunt pretutindeni si nu poti sa nu admiri si sa nu respecti  incredibila transformare pe care o planta o poate suporta pentru a-ti procura tie energie si deliciu. Intre frunzele de ceai verde, unele viguroase, altele abia mijind in grupuri de doua sau trei si micile particule negre si contorsionate cu miros sobru si aromat parca nu e nici o legatura. Si totusi, legatura e in munca acestor oameni ai locurilor care au un fel de a fi care te fac sa te simti mai bine ca acasa. Tot in aceasta zona sunt foarte multi aluni. Acestia coexista cu arbustii de ceai si fac ca taramul sa fie unul de vis. Un pumn de alune si un ceai fierbinte pe orice vreme e suprema ospitalitate si nu pot sa nu fiu impresionat de simplitatea gestului. Face ca limba sa nu mai conteze, religia sa fie doar o amintire, oamenii sa isi apropie mana dreapta de inima si sa se salute multumind si inclinandu-se pentru sansa de a-l simti pe Dumnezeu prin celalalt.

rize_tea101_5208 101_5197

De-a lungul litoralului, sunt cateva orase extrem de frumoase (Trabzon, Samsun, Sinop), pe langa satele traditionale de pescari care iti bucura ochiul si inima.

Map picture

Influences of different ages and cultures on each other from architectural point of view: Examination of historical buildings in Trabzon/Turkiye [An article from: Building and Environment]

Sumela


Aflandu-se la o altitudine de 1200 de metri, si la o distanta de 62 kilometri fata de orasul Trabzon, manastirea Sumela este la capatul unui drum incantator si datator de emotii. Ridicata prin sec.IV de doi preoti greci conform legendei, a fost urmarea gasirii unei icoane a Sf. Maria intr-una din grotele muntelui. Icoana Fecioarei Maria a devenit simbolul manastirii. Intrarea in manastire se face urcand o scara de piatra lunga si ingusta. Treptele duc apoi de acolo in curtea interioara, de unde sunt accesibile celelalte locatii interioare.

sumela 101_5116sumela 2

Sumela e o oaza a crestinatatii intr-o lume musulmana. Dupa mai bine de jumatate din calatoria in estul Turciei, am simtit intoarcerea acasa. Erau chipuri cunoscute, chiar daca uzate de vreme. Dupa desertul Anatoliei, natura revenea la viata, iar briza Marii Negre se simtea in aer.

Map picture

The Frescoes of Sumela
Trabzon and Sumela


101_5050 101_5040 101_5041 101_5047

Erzurum e un oras foarte vechi cu influente diverse si cu o arhitectura pe care nu poti sa nu o iubesti odata ce te apropii sa ii simti pietrele si sa ii asculti povestile. Numele rezonant i se trage din limba persana "Arz-e Rûm" (literal Tinutul romanilor). Istora a fost si aici tumultoasa si din nou regasim tristetea armeneasca legata de masacrele care i-au avut in obiectiv si care au avut loc in toata aceasta parte a tarii in timpul si dupa razboiul ruso-turc.

 

Pe strada principala se poate manca foarte bine si gustos, iar prajiturile si inghetata (Dondurma) care se fac in aceasta urbe sunt cu adevarat apetisante si greu poti sa le rezisti. Orasul merita vizitat: e frumos, istoria e inca vie, iar oamenii sunt primitori. Prin aceste parti, daca esti roman, esti primit cu bratele deschise. Si sunt putini romani care au ajuns pana aici.

Erzurum16

Map picture

Erzurum (Garin), its Armenian History and Traditions

Erzurum

Ararat


Aflat in Turcia, vizibil insa din departarea tarilor invecinate Armenia si Iran, muntele Ararat te copleseste prin maretia sa. Fost vulcan activ pana in 1840, Ararat este considerat locul biblic unde în timpul potopului ar fi ajuns arca lui Noe, chiar si Coranul aratand aceasta. Pentru armeni Ararat este considerat un munte sfant, de aceea il au prezent si in stema lor, chiar daca el fizic este localizat in Turcia. Oricum, neintelegerile de circa 150 de ani incoace cu turcii fac ca intreaga zona sa fie tensionata, iar Ararat sa fie sinonim in viziunea armenilor cu o ruga spre cer in urma luptelor etnice in care au pierit circa 1200000 conationali in 2 valuri mari de exterminare.

101_5031 101_4868 101_4880 101_5028 Turcia, 2008

Daca insa incercam sa privim Ararat asa cum este, nu putem sa nu fim impresionati. E un munte cu suflet, care iti transmite o stare de regalitate, de forta, de incredere. Asa cum spuneam, te simti coplesit si mic in fata unei minuni a naturii, in fata unui simbol nu doar national, ci a unui simbol al supravietuirii in fata stihiilor naturii, un simbol al renasterii lumii regnului animal pornind de la zero. Noe nu a fost doar un om cu credinta, dar a fost unul din primii salvatori ai lumii. Iata de ce, in fata muntelui simbol, trebuie sa pleci capul si sa multumesti.

 

Vazut de pe partea cealalta, din Armenia

 

Vazut din Turcia

Map picture
Agri-Dagh Mount Ararat
Ark on Ararat
Journey to Ararat

Maiestuos, dominand vaile stancoase de culoarea oului de rata sau roscate, palatul lui Ishak Pasha se afla la 5 Km de Doğubeyazıt, localitate aflata si ea pe drumul de iesire spre Iran (fostul Drum al Matasii), si foarte aproape de muntele Aarat, locul de popas al arcei lui Noe, conform traditiei. Construit in mai multe etape incepand cu 1874, monument UNESCO, palatul este de o eleganta remarcabila iar privelistea pe care o domina este incantatoare. Merita, in ciuda distantei, un drum pana acolo.

Ceea ce este impresionant in momentul in care vizitezi un asemenea monument este, pe langa bucuria contopirii cu frumusetile nebanuite ale arhitecturii, fericirea de a fi ajuns acolo… de a simti piatra, de a contempla zarile, de a umple spatiul gol cu intelegere si compasiune.

101_4972 101_4898 101_4914 101_4943 101_4954 101_4965 Turcia, 2008

 

 

 

Map picture


Van este un oras stravechi aflat pe malul lacului cu acelasi nume, in estul indepartat al Turciei. Influentele straturilor succesive ale civilizatiilor, incepand cu peste 5000 i.e.n. te coplesesc la fiecare pas. Van a fost resedinta unui regat numit Urartu (Armenia in limba persana) in sec 9 i.e.n., regat glorios cu o mare intindere si care si astazi naste luari de pozitie nationaliste, desigur de-a lungul istoriei existand si anumite momente tensionate, sangeroase si mai ales controversate care fac ca relatiile dintre Turcia si Armenia sa nu fie bune nici in prezent.

101_4687 Castelul/fortareata Van

Unul din locurile care nu trebuie ratate in vizita in Van este castelul, situat pe o ridicatura singulara in peisajul domol care imprejmuieste marele lac sarat. Aici istoria vibreaza, locurile te umplu de pasiune, zidurile au viata si scrierile cuneiforme te transporta intr-o alta lume, in care imperii mari precum cel persan, stapaneau si modelau locurile si oamenii, facand istoria sa curga nezagazuita. Iar daca istoria trece, pietrele raman sa ne aduca aminte de glorii apuse. Trebuie doar sa taci, sa te apropii cu smerenie. A ramane impietrit in fata istoriei, nu e doar o figura de stil. Poti sa fii istoria, contopindu-te cu piatra. Poti insa sa fii eternitatea daca te lasi macinat de dorul vastitatii si atunci, precum nisipul, te vei regasi in cele patru zari, spulberat de vantul timpului.

Turcia, 2008

In Van nu mergi degeaba. Desi te adapi din fantana istoriei, te dizolvi in eternitate fiindca nu poti ramane de piatra intr-un taram fara de hotar. Aici mai multe natii isi revendica locul, frematand a revansa. Caii tropotesc si macina piatra sub copitele tintate, vantul spulbera visele, nisipul ubicuu e semnul ca lucrurile incep sa se aseze in forma eternitatii.

 

Map picture
Armenian Van/Vaspurakan (Ucla Armenian History and Culture Series.)
Van, Turkey: Van Province, Van Castle, Lake Van, Turkey, Tushpa, Urartu, Vaspurakan, Seljuk

Insula Akdamar


Aflata in mijlocul marelui lac Van din estul Turciei, insula Akdamar este un loc minunat care merita cateva ore de popas. Peisajul mirific, senzatia de sacru si de liniste sunt o experienta care greu poate fi egalata. Biserica armeneasca (a Sfintei Cruci) de pe insula are o istorie zbuciumata. Parte a unei resedinte regale armenesti in sec. X e.n., ea e singura care a mai ramas in picioare dupa trecerea timpului.

Akdamar_and_mountain

Pe insula se poate ajunge cu un vaporas mic ce porneste de langa drumul care merge spre orasul Van (aprox. 32km de acesta) si care poate fi prins ora de ora. Drumul in sine e foarte frumos, lacul sarat are o claritate remarcabila, in unele zile se poate vedea si fundul stancos. Odata ajunsi, merita pe langa vizita la ruinele biesericii sa faceti o plimbare prin imprejurimi: insula este infrunzita, perspectivele asupra muntilor din departari sunt un prilej de uitare de sine, iar aroma ceaiului care va asteapta este amaruie si astringenta. Cubul de zahar dizolvandu-se in ritmul ca de clopotei ai linguritei in paharul pantecos stinge amarul armenesc de secole si culoarea chihlibarie ia nuanta zidurilor care nu mai au chipuri la trupuri, fiindca cei care au venit dupa, nu au inteles rostul icoanei. Poate ca straneitatea fundamentala a locului este data si de aceste siluete fara chip, ce ne-am astepta sa vietuiasca in peretii interiori ai bisericii. Dar tot asa de straniu, vine si gandul ca ei, sfintii, chiar nepomeniti si fara de chip, totusi vegheaza asupra noastra si daca suntem atenti, ii putem simti: in mirosul florilor, in gustul ceaiului, in privelistea neasemuita, in asprimea pietrei, in sunetul tacerii.

Turcia, 2008

Map picture

The church of Akdamar (Aght’amar) (Int[r]oducing monuments)

Alte descrieri

%d blogeri au apreciat asta: