Hakawati, adica Povestitorul. Pe una din stradutele pline de lume din Damasc, pe langa zidul moscheii Ummayad care detine capul Sf. Ioan Botezatorul, se afla o ceainarie care adaposteste pe cei care vor sa schimbe o vorba in fumul aromat de narghilea, savurand unul dintre cele doua ceaiuri puse la dispozitie: de plante sau ceaiul negru, obisnuit in partile locului. Ceainaria uneste localnici cu turisti, obisnuiti ai casei cu trecatori vremelnici. Pana aici nimic deosebit. Totusi, exista ceva diferit: este una dintre putinele ceainarii unde exista un povestitor. Un batran, care vine si citeste dintr-o carte si care are darul de a angrena toata sala intr-o piesa de teatru in care daca nu stii limba faci precum caii sau precum ostenii cand se avanta in lupta, participi la fapte de vitejie si cuceresti cetati de basm. Daca esti insa de al casei, se prea poate sa stii deja povestea, si atunci s-ar putea sa dai chiar replici povestitorului. Am vazut localnici care vin aici special ca sa mai auda povestea nesfarsita, care de fiecare data e intrerupta la sfarsitul serii intr-un punct cheie, spre desperarea celor care nu stiu urmarea si care vor trebui sa vina si in ziua urmatoare ca sa afle ce s-a intamplat cu personajele. Povestitorul este un adevarat om de scena, continuatorul unei traditii poate de sute si sute de ani. Asa se transmiteau multe povesti si legende, asa s-au format povestile celor 1001 de nopti care ne-au vrajit copilaria.

DSC_0339 DSC_0340 DSC_0344 Damasc, Siria, 2009

Batranul nu vine decat dupa cantarea muezinului de dupaamiaza (cam pe la 16:30) si de fiecare data primeste de la organizatori toiagul de povestitor, insemn al rolului pe care si l-a asumat: sa ne duca pe aripile povestii catre intelegerea lumii ca o scena si a noua insine ca actori. Ceea ce te bucura insa este trairea comuna, jocul, disparitia lui diferit.

 
 

Anunțuri