"In gradina casei mele, e Copacul…" (Catalin Josan, Aurelian Andreescu)
 
Copacul despre care vorbesc acum este covarsitor, si cred ca acesta este termenul potrivit. Nu poti sa nu te simti in fata lui ca in fata unui rege intelept si demn, ca in fata unuia in care plecaciunea si tacerea este un mod de a-i arata respectul pentru ceea ce este. Alaturi de el, simti seva pamantului ridicandu-se si hranindu-te in linistea zilei dogoritoare, umplandu-te de o vitalitate incredibila. Se zice prin partea locului ca insusi Zarathustra l-ar fi plantat, ca un mesaj peste ani.

4000 si ceva de ani! Mai mult decat putem sa intelegem, mai mult decat putem avea vreo reprezentare istorica, maiestuos, coplesitor,.
Singurul lucru pe care poti sa il faci, e sa te apropii in liniste, sa taci si sa-l asculti si poate sa te intorci mai bun si cu mai multe intelegeri. Film

 Abarqu, Iran, 2009:

Ziceţi că-n Zarathustra credeţi? Ce importanţă are Zarathustra? Credeţi în mine? Ce importanţă au credincioşii?
Nici nu vă cercetaseţi pe voi, când m-aţi găsit pe mine! Aşa fac toţi credincioşii – iată de ce puţin contează oricare credinţă!
Vă dau poruncă deci, să mă pierdeţi şi să vă aflaţi pe voi înşivă (Nietzche,
Asa grait-a Zarathustra).

 
Acesta e si mesajul Copacului…  mai mult decat un fir intre animal si Supraom, omul e o coarda peste abis. Si e chiar abisul din el insusi.
 
Ca si despre copac, nu afli nimic despre om, cercetîndu-l în aspectele lui diferite de-a lungul vietii. Copacul nu e sãmîntã, apoi tulpinã, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu trebuie sã-l împarti pentru a-l cunoaste. Copacul este acea putere care se uneste încet cu cerul. Ca si tine, copilul meu. Domnul îsi dã viatã, te face sã cresti, te umple de dorinte, de regrete, de bucurii si suferinte, de mînie si îndurare. Apoi te ia din nou la el. Totusi, tu nu esti nici acest scolar, nici acest sot, nici acest copil, nici acest bãtrîn. Esti cel ce se desãvîrseste. Si dacã te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinsã temeinic în trunchiul mãslinului, vei gusta eternitatea în miscãrile tale. Si totul în jurul va deveni vesnic. Vesnicã fîntîna care cîntã si care a potolit setea pãrintilor tãi, vesnicã lumina ochilor cînd îti va surîde fata pe care o iubesti, vesnicã rãcoarea noptilor. Timpul nu mai e o clepsidrã ce-si scurge nisipul, ci un secerãtor ce-si leagã snopul. (Saint Exupery, Citadela)
 
Anunțuri