– Esenta unei caravane o descoperi în miscarea ei. Uitã zgomotul sec al cuvintelor si al vocilor: dacã prãpastia se opune mersului ei, ea va ocoli prãpastia, dacã se ridicã un munte, ea îl evitã, dacã nisipul este prea fin, cautã în altã parte un nisip tare, dar reia mereu aceeasi directie. Dacã sarea unei saline se surpã sub greutatea poverilor, o vezi agitîndu-se, scotîndu-si din glod animalele, pipãind pentru a gãsi un pãmînt solid, dar curînd intrã în ordine, reluîndu-si mersul în directia în care pornise. Dacã un animal cade, ea se opreste, îsi strînge lãzile sparte, încãrcîndu-le pe un alt animal, si reia acelasi drum. Cîteodatã, moare cel care conduce caravana. Ceilalti îl înconjoarã, îl îngroapã în nisip, se ceartã. Apoi un altul este ridicat la rang de conducãtor si caravana îsi reia drumul, încã o datã înspre acelasi astru. Ea se miscã, astfel, într-o directie care o dominã, este o piatrã care se rostogoleste pe o pantã invizibilã. (Saint Exupery, Citadela)
Petra, Iordania, 2009
 
Precum vinele desertului, precum viata peste ne-viata, caravanele transporta visele noastre peste nisipul anilor ce trec. Rabdatoare, se misca perpetuu si lasa urme efemere ce sunt nivelate apoi de vantul serii. A calca pe urmele unei caravane, e ca si cum ai calca pe urmele unui maestru: simti vesnicia, simti pustiul plin de raspunsuri la intrebari existentiale. Si daca de unde vii si unde te duci nu mai conteaza, ramane doar sa iti raspunzi cine esti.
Anunțuri