Latest Entries »

Hell Gate Darvasa


Zona Derweze (în limba turcmenă, Poartă) sau Darvasa cum mai este cunoscuta, este o zonă aridă și singuratică din deșertul Karakum (în limba turcmenă, Nisipul Negru). Acest deșert ocupă aproximativ 70% din Turkmenistan și este bogat în petrol și gaze naturale, ca urmare explorarea și producția în acest domeniu este o îndeletnicire comună. Este și cazul craterului Darvasa, care este artificial creat în 1971, când geologii sovietici, dorind să investigheze o punga de gaz, au reușit sa prăbușească, datorită forajului, tavanul cavității, descoperind astfel un crater cu diametrul de aproximativ 70m. Pentru a evita emanația de gaz letal, au decis să îi dea foc… Din nefericire, gazul a emanat continuu, ca urmare discutăm de un foc ce arde continuu de aproape 40 de ani.

Map picture

Am avut ocazia să ajung aici. Din drumul principal de la Dashoguz catre Ashgabat, capitala Turkmenistan-ului, se face stânga pe un drum nesemnalizat și neasfaltat, cunoscut doar de localnici, și vreme de mai mulți kilometri se merge către mijlocul deșertului, printre dune. Senzația este remarcabilă, e ca un adio spus civilizației și intrarea pe un tărâm pustiu care, deși tăcut, e plin de viață. Sunt iepuri, șoareci de câmp, șerpi, scorpioni, varani, care încep să mișune odata cu lăsarea serii. Ziua nu vezi decât găurile în pamânt; totul este tăcut și eventual poți auzi doar tălăngile unor oi chinuite sub conducerea unui cioban local pe motoretă, care la mare distanță, probabil că valorifică cele câteva smocuri de iarbă uscată găsite sporadic. Dacă nu ar fi talanga oilor și zgomotul motoretei, probabil că urechile ar țiui de liniște. Am avut o senzație ciudată prima dată când am intrat în inima deșertului: îmi lipsea zgomotul de fond al orașului… așa mi-am dat seama cât de bolnavi suntem noi, cei care am renunțat la natură în favoarea vacarmului citadin. Hell Gate, așa cum e numit acest punct turistic, nu își merită acest nume. Mai degrabă te predispune la o reflecție legată de condiția umană a celui desprins de mediul natural și a adevăratului iad al vieții de la oraș.

DSC_0121DSC_0133DSC_0134DSC_0140

Înâlnirea cu craterul Darvasa se face de la distanță. Lumina gazului arzând este vizibila de departe, mai ales pe înserat, iar dogoarea se simte de la câțiva pași, oprindu-te să înaintezi. Ai în fața ta ceva măreț, care parcă impune respect și teamă. Deși am mai văzut focuri vii, acesta este supremul. Noaptea, lumina craterului se vede de la mulți kilometri și de multe ori este folosită ca ghid de cei care vor să ajungă direct și nu știu exact drumul sau s-au rătăcit. Se lasă frigul, iar craterul arzând începe să devină un loc de pelerinaj al viețuitoarelor deșertului care vor să se încălzească puțin la foc.

DSC_0170DSC_0176

Spre dimineață, stoluri întregi de păsări planează deasupra vâlvătăii, creând jocuri de scenă inexprimabile în cuvinte. Soarele începe să se ridice și craterul începe să predea ștafeta de luminator al locului. Tălăngile încep să se audă din nou, ciobanul își ambalează motoreta, viețuitoarele intră în pământ și scorburi, viața continuă în ritmul ei, iar noi mulțumim pentru această lecție de măreție și liniște.

Deșertul are multe de spus, pașii în el au multe înțelesuri, iar urma lor e efemeră ca și moartea.

În aprilie 2010, PreședinteleTurkmenistanului Gurbanguly Berdimuhamedov a vizitat locul și a ordonat închiderea craterului, sau luarea de măsuri pentru limitarea influenței acestuia asupra dezvoltării altor câmpuri de gaz din zonă.

Călătoria ca un Proiect


Lumea este o carte și cei care nu călătoresc, citesc doar o pagină (Sf. Augustin)

Am participat cu multă plăcere (în 14.10.2011) la emisiunea Oriental Cafe sustinuta cu mult profesionalism de Andrei Becheanu la Radio Lynx.

319952_299926556684234_100000006763219_1253679_1535685771_n

Iata link pentru cei care doresc sa asculte – titlul emisiunii fiind Călător prin Orientul Mijlociu Smile. Subiectele au fost legate de Turcia, Siria, Iordania, Liban si Iran. Foarte putin si despre Uzbekistan, Turkmenistan; poate altadata mai pe larg.

Mi-am dat seama, poate cu această primă ocazie, că am ceva de spus pentru cei doritori să călătorească și că aș vrea să îi încurajez să o și facă. Nimic nu egalează experiența directă și spiritul temperat al aventurii. Dacă ar fi să vorbesc despre mine, atunci ar trebui să spun că sunt un călător care visez cu ani înainte la călătoriile pe care le întreprind. Mi le pregătesc minuțios de dinainte și consider fiecare călătorie ca un proiect în sine, pe care chiar aplic metode de management de proiect. Oricât ar părea de straniu, mulți probabil vor spune că dacă e concediu ar vrea să iasa din ceea ce fac la serviciu, cred că o călătorie independentă (fără agenții de turism) iese cu atât mai bine în final cu cât pregătirea a fost mai buna.

Calatoria ca Proiect

Nu am lăsat niciodată lucrurile în voia sorții, mai degrabă mi-am făcut un plan și l-am urmat. Am visat la el, m-am documentat, mi l-am cizelat cu mult timp înainte de a pleca. Mi-am stabilit traseul după cea mai bună variantă posibilă în constrângerile date de timp, buget, etc.

image

Am calculat zilele și am adăugat marje de siguranță.

image

Am considerat pe lângă activitățile legate de deplasare, activitațile premergătoare (de pregătire) și apoi cele de revenire.

image

Am calculat apoi cu cât înainte să încep pregătirea pentru a putea să am toate lucrurile în ordine înainte de a începe efectiv călătoria. Cu cât dorești să treci prin mai multe state, cu atât jocul temporal al obținerii invitațiilor, vizelor și al documentelor pentru acestea începe să se complice. Iar complexitatea începe să ceară instrumente de planificare și asumarea de marje de timp pentru minimizarea riscurilor.

Uneori trebuie urmate adevărate proceduri pentru obținerea vizelor (aici aș putea să amintesc de exemplu obținerea vizei pentru Uzbekistan, noi neavând consulat în Romania… și necesitând deci o deplasare până la una din capitalele: Kiev, Viena sau Istanbul pentru ridicare)

image

Călătoria pe cont propriu nu este întotdeauna simplă. Este însă glorioasă, și merită făcută. Te bucuri că ai putut duce ceva la bun sfârșit și îți dă curaj pentru a merge mai departe.

Cunoști oameni, cunoști culturi, civilizații, vezi, miroși, pipăi, auzi și guști: te cunoști pe tine mai bine în raport cu Lumea.

În decursul acestor călătorii am învățat câteva lucruri pe care vi le împărtășesc cu bucurie:

  • Învață limba, câteva cuvinte vor deschide inima celor pe care îi vizitezi
  • Îmbrățișează diferențele, nu porni cu idei preconcepute
  • Păstrează rucsacul mic, fii flexibil, ca să nu depinzi de cala avionului, autobuzului sau de hotel.
  • Păstrează legăturile cu cei pe care i-ai întâlnit
  • Trăiește alături de ceilalți, nu fi doar spectator; mănâncă bucatele locale, ramâi cu oamenii și discută cu ei, află-le păsurile.
  • Savurează ceaiul oferit din inimă

image


M-am întors de curând dintr-o călătorie pe care am realizat-o pe Drumul Mătăsii, prin Uzbekistan, Turkmenistan și Iran. A fost îndeplinirea unui vis din copilărie, din vremea când am suferit pentru că nu am putut să ajung in mult râvnita excursie numită Perlele Orientului, o excursie în care aleșii vremii și cei mai avuți sau cu relații puteau să viziteze orașele cu sonoritate de basm: Tașkent, Samarkand, Bukhara, pe atunci aflate în Uniunea Sovietică.

Peste ani, iată, emoția mea a fost puternică: ajunsesem acolo unde mi-am dorit, era întâlnirea cu un vis mai vechi, acum pe cale să se împlineasca. Se pare însă că anii au trecut, eu m-am schimbat și totuși altele au fost lucrurile care m-au impresionat acolo. Nu vederea artei impresionante a vestigiilor istorice, nu auzul unor limbi necunoscute până acum, nu asprimea pereților de lut și netezimea plăcuțelor albastre de gresie, nu mirosul nisipului adus din deșert, ci gustul… gustul mâncării simple, gustul legumelor și frunctelor de acolo, gustul ceaiului împărtășit cu inima bună de localnicii dornici să te cunoască. Oamenii acolo mulțumesc altora cu mâna la inimă, arătând că fac asta din suflet. Voi spune și eu acum rahmat, sag boluň sau mamnun pentru ceea ce am simțit aflându-mă la ei acasă.

DSC_0209DSC_0211DSC_0215DSC_0216DSC_0219DSC_0220DSC_0221DSC_0213

Se spune că gustul e cel mai profund simț al nostru, ține de interiorul ființei, de actul fundamental al hrănirii începute încă de dinaintea vederii luminii, înainte de auzul cuvintelor părintești. Și tot așa, se spune că gustul adevărat nu poate exista fără celelalte simțuri, care îl completează și îli dau legitimitatea. Celelalte simțuri pot fi exercitate separat. Dar gustul nu. Trebuie să ai mirosul nealterat ca să poți simți gustul. Trebuie să poți vedea, auzi și pipăi. Gustul este un simț complex. Datorită lui poți să înțelegi savoarea, emoția gustului de dinainte, de acum și de după. Datorită lui poți trăi aceste timpuri simultan. A simți gustul vieții, a-i simți savoarea, înseamnă plenitudine, înseamnă cu adevărat fericire, acum, aici.

Legumele acolo însă aveau gust! Gustul acela din copilarie, dinainte ca o economie strâmbă să ne procure mâncarea după regulile pieței: ceea ce e mai ieftin, chiar dacă nu are gust. Am stat ore în șir în aceste piețe, gustând legumele, frunctele, semințele, mirodeniile felurite și mai ales pâinea. Pâine făcută în cuptoare de lut, cu ștanța familiei care a plămădit-o, pe ea. Mirosind a lemn ars și dându-se ruptă pe loc sau la cină, alături de nelipsitul ceainic aburind. Popoarele acestea tratează pâinea cu respect… nu o pun pe masă decât cu fața în sus, iar dacă rămâne, nu o aruncă. Cuptoarele nu se distrug, ci se lasă odata ce nu se mai folosesc, să se reintegreze în natură.Din pământ s-au născut, în pământ s-au întors, după ce și-au îndeplinit menirea: au hrănit oameni.

DSC_0788DSC_0789

Noi nu mai avem respect față de pâine, nu mai avem respect față de mâncare, am fost învățați în iureșul trebii să mâncăm repede, cu gândul aiurea. Nu ne-a mai interesat ce mâncăm, odata ce arăta bine în punga de plastic. Am uitat gustul. Am pervertit senzația, mulțumindu-ne cu ceea ce vedem, cu ceea ce credem că știm, cu ceea ce am auzit de la televizor. Gustul nostru e acum influențat de minciuna turnată insidios în văz, în auz și de resemnarea ca “așa e acum”. Mulți călătoresc in Vest și se obișnuiesc că “așa e și dincolo”. O călătorie însă spre soare răsare te trezește într-un mod dureros la realitate. Acolo nu e așa. E ca la noi… pe vremuri. Acolo oamenii au bunul simț și… bunul gust nealterate încă. Când își vor dori democrația nu vor bănui la ce renunță. Vor face, ca noi poate, primele împrumuturi pentru a avea portocale. Îmi amintesc 1990. A venit cu primele portocale fără gust, luate din împrumut extern. Ne-am bucurat pentru ele, așa cum ne bucuram pe vremuri când primeam bananele bune care ni se coceau pe dulap. Portocalele însă, pâinea puhavă ce a urmat, nu au mai avut gustul de altădată. Au avut un gust constant, controlat. Puțini au fost cei care au simțit, mai târziu, gustul amar.


Dendera se afla mica distanta de orasul egiptean Qena. Un oras neaflat in circuitul turistic, deci nefardat. Daca rezisti tentatiei de a vizita Egiptul pe caile batute, vei gasi un Egipt extrem de diferit de ceea ce de obicei gasesti in rafturile agentiilor sau pe internet. Nesuferit unora pentru multe din asemanarile lui cu locuri pentru care Romania este acum celebra, acest Egipt este totusi plin de culoare si vibratie. Comerciantii sunt in continua miscare si vocifereaza, soferii claxoneaza, politistii de la circulatie dau din maini si fluiera, caii, camilele si asinii, cu atelaj sau nu, se amesteca in trafic si il condimenteaza cu strigate ale conducatorilor auto deranjati de interferenta. La cate un colt de caldire, sau iesiti afara, barbatii beau ceai si fumeaza narghilea, spectatori la aceasta piesa jucata zilnic in decorul strazii. Din cand in cand mai comenteaza, se enerveaza ridicand bratele spre cer sau tac meditativi. Femeile invaluite se strecoara parca nevazute printre trecatori, ele sunt o prezenta extrem de discreta intr-o societate in care lucrurile par stabilite de mii de ani.

La scurta distanta de Qena, dincolo de vacarmul orasului, se afla templul zeitei Hathor, un loc linstit care te transporta intr-o lume total diferita, o lume plina de rezonante ale trecutului, in care misterul si surpriza si-au luat rolurile principale. Templul are o frumusete aparte. Bine conservat, iti da o impresie de contemporaneitate imbinata cu o mirabila constatare a unor intelegeri stravechi care le depasesc pe cele actuale. 

200px-Egypt_HathorCine e Hathor? Uneori cunoscuta ca zeita cerului, a soarelui, a lunii, a fertilitatii sau a agriculturii, Hathor era si zeita bucuriei, maternitatii și iubirii. Protectoare a femeilor însărcinate, Hathor a fost prin excelenta, patroana tuturor femeilor, indiferent de statutul lor. Ca zeita a fertilitatii, era asociată cu revarsările Nilului. Mai tarziu, alaturi de Osiris, Hathor primea decedatii in lumea de jos, oferind sufletelor apă și hrană.

Hathor este fiica lui Nut și Ra. De cele mai multe ori, o gasim ca insasi soția lui Ra.

Hathor

DSC_0472DSC_0476DSC_0453DSC_0460DSC_0470DSC_0444

 

Plin de cotloane in care gasesti unele dintre cele mai surprinzatoare reprezentari, templul iti ofera ocazia unor intrebari in genul “Aminitirilor despre viitor”: oare acesta este o lampa electrica inaintea timpului sau? sau o adorare a sarpelui? Sau e o reprezentare simbolica a energiei fundamentale trezite si luminand intregul corp?

imagealt

Intrebarile continua:

alt

 

Zodiacul (copie dupa originalul aflat acum la Luvru) este de inspiratie babiloniana…?

 

 

 

 

 

 

Motivul

image 

sau image

de la Dendera seamana atat de bine cu farvahar (simbolul zoroastrian) cu totul intamplator?

image

Fara indoiala, Dendera are multe mistere si intrebari… sunt multe desenele si inscriptiile asupra carora poti sa zabovesti zile intregi fara de oboseala. O stare interesanta apare in momentul in care iti dai seama ca templul e inca viu. Strabatandu-i coridoarele, parcurgandu-i camerele si cotloanele, intalnesti umbrele trecutului, omenescul zeilor, maretia omului, intr-un spatiu in care pasii au un inteles aparte. E o stramutare intr-un timp fara de timp, intr-un spatiu al regasirii. Hathor a oferit apa si hrana sufletului cautator.

 

Map picture
Pseudoegyptology: Orion Correlation Theory, Pyramidology, Saqqara Bird, Dendera Light, the Message of the Sphinx, Book of Sothis

Ras Muhammad


Parcul national egiptean este o intalnire cu frumusetea naturala si linistea. Dincolo de ariditatea peninsulei Sinai, de praful pe care il inghiti peste tot indiferent de anotimp, e albastrul covarsitor al apei marine care mananca malul pe dedesubt, sunt mangrovele care respira prin radacinile ridicate deasupra apei si purifica apa salina. Spre deosebire de alte plante, radacinile adventive ale acestora sunt prevazute cu un tip de filtre care împiedica patrunderea sarii în tulpină şi afectarea acesteia. Apa ce se găseşte in radacina mangrovelor este atât de bine filtrată încat se zice ca devine potabilă.

DSC_0252DSC_0275

DSC_0291DSC_0295DSC_0297DSC_0331DSC_0335DSC_0344

Cred insa ca cea mai pretioasa intalnire pe care o poti avea aici e cu tine insuti. E liniste, e bine, e cald pana si iarna, apa este turcoaz si iti reflecta chipul, pustiul e o invitatie la reflectie: poate afli cine esti, ce mai faci pe aici si care e rostul tau prin viata. Mangrovele sugubete isi vor agita atunci pneumatoforele lor radacini, tulburand luciul si picurand linistite; iti vor spune: esti prins de tarm desi poti sa respiri deasupra apei sub focul soarelui, transforma deci seva ce te strabate: fii izvorul celor insetati.

Ras Muhammad, Egipt, 2010

Imagine hartă

La portile Yazd-ului


Primitoare si cu gust de ceai chihlimbariu si aromat la interior, portile Yazd-ului sunt femeie si barbat impreunati in ferecatura. Si suna dupa cum manuit-ai cercul, au drugul: a femeie sau a barbat. Iar de dincolo iti va iesi in intampinare dupa cum ai batut: fiind barbat de batut-ai cu drugul, atunci barbat va iesi sa te intampine. Daca fiind femeie batut-ai cu cercul, atunci o femeie te va primi.

DSC_0617DSC_0704DSC_0712DSC_0718DSC_0720DSC_0724DSC_0734DSC_0735DSC_0736DSC_0737DSC_0797DSC_0801Yazd, Iran, 2009

Prezenta e peste tot aceasta segregatie a sexelor, atat in scoala cat si pe strada, dar dispare odata ce treci pragul casei si treci de portile mestesugite, ca un ultim simbol al diferentelor sau contrariilor. In interiorul casei, nu exista femeie si barbat, e doar familia. Familia aceasta va naste si va creste copii, care mari fiind isi vor construi poate casele lor cu porti sexuate, urmand astfel o traditie din ce in ce mai putin inteleasa. Altii, lua-vor drumul marilor orase si se vor adaposti in spatele unor usi anoste pentru un promis trai mai bun. Trecutul incepe, ca peste tot, sa intre in uitare, oamenii incep sa fie din ce in ce mai preocupati de viitor, iar portile sa se transfere, cu ferecaturi cu tot, in mintea lor.


Henna este o cunoscuta planta florala, folosita de-a lungul timpului la coloratul pielii, a unghiilor, a pielii de animal, a matasii, a lanei si a parului. In zilele noastre este folosita intens de catre femei din Orientul Mijlociu si India pentru a-si vopsi parul, pielea si unghiile; cateodata este utilizata in body painting si tatuare.

In Yazd, Iran, se afla una dintre vechile “mori” de henna. Am vazut pe viu cum se marunteste planta cu ajutorul unei pietre uriase de moara actionata pana nu demult de magarus, sau de forta umana. Praful rezultat este strans si pus in saculeti, apoi acestia sunt comercializati.

DSC_0492DSC_0494

DSC_0495DSC_0499

DSC_0503Yazd, Iran, 2009

Map picture

Am crezut ca am lasat imaginile acestea in urma, ca facand parte dintr-o lume total diferita de-a noastra si totusi atat de apropiata (un sentiment greu de explicat). Mergand acum cateva zile pe Calea Mosilor, am intrat in magazinul alimentar iranian Zam-zam cu gandul de a face cateva cumparaturi. Pe unul din rafturi, parca imi zambeau dintr-o punga de plastic cativa saculeti de henna. Daca m-am uitat mai bine, aveau pe ele inscriptia locului de origine: Yazd, probabil exact din locul unde cu un an in urma eram uimit de modul de preparare si ambalare.

DC100911001[1]Bucuresti, Romania, 2010

Am zambit si eu, ca la intalnirea cu niste cunostinte vechi, m-am bucurat si m-am gandit: ce planta fericita … a strabatut atata drum sa coloreze parul si pielea femeilor, sa le faca frumoase in ochii lor si ai barbatilor, mimand puterea transformarii.

Si sa vezi minune: din cand in cand, femeile care au intrat in contact cu planta simt ca niste degete trecandu-le prin par, ca o parere si le vezi ca se bucura subit de aceasta mangaiere careia nu ii stiu sursa dar careia i se abandoneaza neconditionat. Si de unde fiecare firicel de praf pastreaza in el strivirea timpului la momentele precise ale rotii de piatra trecand in miscarea ei circulara, clipa asta pentru femei e unica si incredibil de dilatata pentru ca ele nu doar sa simta ci sa aiba si un fir de intelegere… Si eu am fost uimit, pana cand mi-am amintit ca barbatul care rabdator a asezat praful de henna precum  pulberea de stele in miile de saculeti cu destinatari femei, murmura ca pentru fiecare din ele versurile lui Rumi:

Femeia este o raza a lui Dumnezeu.

Ea nu este o iubita pamanteana.

Ai putea sa spui ca este creatoare

nu creata.


Omenesti in cele din urma, aceste patrupede care fac atat de pregnant parte din familie au si ele un destin. Si daca noi ne credem de multe ori, fara dreptate nemuritori, viata lor – intr-un ciclu aproape inseptit mai mic alaturi de noi, ne trezeste la realitate cand se curma. Dureros, deodata se face liniste. Nu se mai aude zgreptanatul covoarelor, lipaitul din castron si nici oftatul atat de omenesc din ultimii ani. Nu ne mai primeste acasa nimeni cu o bucurie atat de sincera, nimeni nu se mai bucura atat de mult ca iese afara la auzul zornaitului lesei. Ramane si aceasta acatata in cui, inutila si spanzurand trist. Nimeni nu o va mai trage atat de navalnic in cine stie ce descoperiri olfactive ale rutinei zilnice.

Prietenii nostri, care parca si-au dedicat viata spre a ne inveseli si a face tot posibilul sa nu ne simtim singuri in presupusa noastra superioritate. au fost poate cei mai sinceri prieteni pe care i-am avut; ne-au ascuns insa batranetile si bolile trecerii timpului lor atat de scurt. Ne-au invatat in schimb ce inseamna devotiunea si bucuria sincera a revederii, fericirea neprefacuta in legatura cu lucrurile simple din viata si jocul. Ne-au fost alaturi si la bucurii si la tristeti si au stiut intotdeauna sa ne inteleaga singuratatile. Au pus botul pe genunchi si privindu-ne in ochi ne-au preluat de multe ori umbrele mintii si lacrimile neintelegerilor.

DC100718001DC100718002

Cimitirul “Raiul Animalelor”

In devotiunea lor s-au stins fara sa le stim durerile si ne-au privit in ochi pana in ultima clipa. S-au dus usor, lasand in urma o tacere incredibila.

M-am bucurat cand am auzit ca exista in Bucuresti servicii funerare decente pentru animalele de companie. M-am bucurat fiindca am simtit ca prietenii nostri au si ei ocazia unei inhumari rezonabile pe care sa o realizam, ca pentru orice fiinta draga ce ne-a fost apropiata. Am vazut zeci de placute comemorative si cuvinte de dragoste de la fostii stapani. Am vazut oameni venind sambata si duminica pentru a ingriji locurile de veci, am vazut jucariile preferate ale prietenilor dand o nota optimista in final. Am vazut alei in care alaturi unii de altii, prietenii nostri se vor imprieteni poate cu altii ca ei si vor simti peste timp dragostea unor stapani ramasi fara ei mai singuri, dar mai imbogatiti sufleteste. Incredibil, dar o punere in mormant de genul acesta te trezeste la realitate: orice fast si cortegiu pe care noi, oamenii, ni-l permitem, aici e redus la esente. O fiinta vie, care a trait, s-a bucurat si s-a necajit alaturi de noi s-a intors in pamant; fara ritual religios, fara cuvantari, fara imbracari de negru. Culmea insa, pamantul suna la fel de sfasietor pe capac, iar linistea de dupa este la fel de greu de suportat. 

Multumesc Alissa, datorita tie m-am inteles mai bine ca om.

 

 

Pergamon


In provincia Izmir din Turcia se afla unele dintre cele mai frumoase vestigii grecesti si romane, aflate acum sub numele de Bergama. Aici a fost o mare biblioteca daruita de Antoniu frumoasei Cleopatra ca dar de nunta. Desi vechi si imputinate, ruinele pot transmite peste veacuri maretia si bogatia locurilor, iar privelistea care se deschide fiind la inaltime face ca inima sa tresalte de bucuria spatiului coplesitor. Pozitionarea amfiteatrului este pe unul dintre versantii muntelui iar ceea ce se poate vedea e noul oras si campurile inverzite, martore a multor batalii in zona.

100_0877  100_0871  100_0876 100_0875

Urcusul merita facut si pe jos, desi o parte se poate realiza si cu masina, pe un drum ingust in care ai toate sansele sa te intalnesti cu altii la fel de comozi ca si tine. Odata aflat insa in incinta muzeului, plimbarea tacuta printre ruine si atingerea pietrei te poate bucura la fel de mult ca si spatiul sferic inconjurator. Toata plimbarea prin peisajul incantator face ca spatiul sa se transforme in liniste, ca si cum locul s-ar revela ca unul “de putere”. Intr-adevar, vei sesiza ca Pergamon te reincarca si te ajuta sa intelegi ca istoria poate fi catalizatorul devenirii. Iti poate provoca starea intoarcerii.

View PergamonTurcia, 2007 

Map picture

From Pergamon to Sperlonga: Sculpture and Context (Hellenistic Culture and Society)
Ephesus, Izmir, Bergama, Priene, Milet, Didim, Kusadasi (English Edition)

Tiěguānyīn Cha


Ceaiul Tie Guan Yin este numit de multi regele ceaiurilor chinezesti, desi cunoscatorii parca ar mai avea inca multe alte exemple.  Are o culoare verde luminoasa, o aroma naturala puternica si o dulceata de neuitat.  Datorita acestor calitati, multi il prefera indiferent de obisnuinta lor cotidiana, ca o delicatesa rara pe care vor sa o exploreze in profunzime. Intr-adevar, Tiěguānyīn aduce o bucurie a gustului, care se transfera apoi intregii fiinte, ca si cum papilele gustative ar fi fost doar conectorii prin care starea a curs prin toate meridianele energetice umplandu-ne de bine, de calm, de liniste. Cand ne referim in general la ceaiul Tieguanyin ne referim la o intreaga familie de ceaiuri produse in sudul provinciei Fujian, care include varietati ca Huang Jin Gui (Arborele Cassia de aur), Ben Shan (Muntele Ben), Da Ye Wu Long (Wu Long cu frunza mare), Mao Xie (Crabul paros), Mei Zhan (Moneda pruna), Qi Lan (Orhideea rara), Fo Shou (Mainile lui Buddha). Toate aceste ceaiuri folosesc acelasi proces (sau foarte asemanator) de producere a frunzelor ceaiului oolong rulat sub forma de bile. Si asta fiindca Tiěguānyīn este un ceai oolong (wu long), adica oxidat usor si rulat strans. In Taiwan, Tieguanyin include intreaga familie de ceaiuri oolong rulate: Mu Zha (Poarta de lemn), Shi Men (Poarta de piatra), dintre care primul este cel mai apreciat. 

Tie inseamna fier. Guanyin este Zeita Compasiunii, echivalentul chinez al zeitatii buddhiste Avalokitesvara (Chenrezig fiind numele tibetan), Stapanul Compasiunii si Iubirii. Un alt nume familiar pe care il intalnim in buddhismul tantric este Tara. Guanyin si/sau Tara semnifica acelasi principiu: Compasiunea.

Tiěguānyīn are un gust unic numit “rima” Guanyin (Yin Yun), care poate fi descrisa ca o aroma pregnanta de orhidee si gust dulce de nectar. E foarte interesanta aceasta comparatie facuta cu poezia, frumusetea versului si rima sa, regasita ca un gust “de dupa” al unui vers anterior. Aroma de orhidee ramane si dupa multe infuzii ale acelorasi frunze, pur si simplu imbatatoare.

guanyin Experienta ceaiului Tiěguānyīn este unica, mai ales pentru cei care reusesc sa inteleaga rostul infuziilor repetate si sa distinga gustul diferit direct si “de dupa” inghitire, atat de diferite in subtilitatea starii pe care o genereaza. Prima infuzie cu apa fierbinte a ceaiului se arunca, considerand ca aceasta spala ceaiul si il purifica. Dupa aceasta prima spalare care se executa rapid, sferele de ceai inca nu se deschid si poate fi facuta prima degustare. Acum poate fi savurata starea data de ceaiul inca strans, nedeschis. De altfel, bautorul cu aceasta prima infuzie de ceai incepe sa isi calmeze mintea, incepe sa intre “in stare” si sa savureze aspectul multicolor si schimbator al lumii de zi cu zi; cele doua gusturi (direct si “de dupa”) sunt vadit distincte. Cu cea de-a doua infuzie, frunzele incep sa se deschida si bautorul simte in el o translatie alchimica din pantecul negru al creatiei in albul stralucitor al spiritului: cele doua gusturi incep sa se apropie. Cea de-a treia infuzie, cu frunzele complet deschise, deja aduce bautorul pe nivele nemaiintalnite ale savorii, in care forma alba, imaculata si fara de pata a originarului e perceputa ca un strop de nectar in cerul gurii, undeva mai sus parca, intr-un loc in care luna picura stropii argintii ai misterului sau. Ceaiul Tiěguānyīn are ceva magic. Cu fiecare ceasca de ceai bautorul incepe sa traverseze apa cunoasterii si parca nu singur. Daca la inceput Guanyin era pentru el doar un nume, acum intelege ca exista ceva viu, inalt, vibrant si plin de gratie in spatele acestuia. Ca si cum Zeita insasi ar creste in cel ce savureaza ceaiul, acesta incepe sa se transforme: primeste detasat lauda si ocara, cu o stare mentala egala, savureaza sunetul inefabil care se ascunde ca sens atat in poemul rimat, cat si in zgomot. Dar mai presus de orice, simte manifestarea toata ca avand acelasi gust si sunet. Daca pana atunci compasiunea i s-a parut un sentiment oarecare de mila, acum isi da seama ca aceasta inseamna mai mult decat atat: este infuzia de bucurie a regasirii in ceilalti. Iar aceasta este unica, nu trebuie sa o traiesti de trei ori ca sa o intelegi, chiar daca unii se deschid mai greu, precum frunzele de ceai udate de multele ape.

Chinese Tea

Great Teas of China

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

%d blogeri au apreciat asta: